Search

+373 (22) 88-44-84

Show news:


Authors:




Ei da, a revenit!

02 Octombrie 2018

Nu trebuie să vă surprindă titlul acestei postări, care este practic răspunsul la titlul analizei de acum trei săptămâni referitoare la cel mai cunoscut indice bursier din lume, cel care conținea întrebarea "Revine Dow Jones la maximul istoric?". Iarasta pentru căatunci măașteptampe undeva ca DJIA săcopieze evoluțiacelorlalțiindici majori de pe Wall Street (S&P500 și NASDAQ), căci, analizândsituațiadin acel moment,afirmam următoarele:"Ne aflăm, după cum se vede pe planșa daily, într-o consolidare ce se desfășoară deasupra zonei de suport aflată chiar la nivelul fibo 76,4 al scăderii 29.01-06.02. Ultima corecție, ponită din maximul ultimelor 5 luni (aflat la doar 2% de recordul istoric din ianuarie, Dow Jones fiind singurul indice major american care nu și-a depășit acele valori), practic din linia superioară a canalului mare ascendent pe care îl trasasem acum mult timp, nu a reușit să străpungă acest suport, fapt ce mărește șansele ca următorul impuls să încerce retestarea (și ulterior, de ce nu, depășirea) zonei de la 26700. Taurii au primit suport și din punct de vedere fundamental, căci iată au primat, până la urmă, în detrimentul celorlalți factori perturbatori pentru investitori,datele economice bune ale economiei americane și perspective la fel bune pentru rezultatele financiare la Q3 ale companiilor listate".

Dealtfel încădin 20.08 spuneam că "o stabilizare a cotației peste 26K va descuraja practic ordinele de SELL, favorizând scenariul despre care am amintit mai devreme. Oricum, pattern-ul de creștere se va păstra atâta timp cât prețul se va menține peste 25K, într-unul dintre trendurile ascendente".Iar trendul actual, după cum se vede pe aceeași planșă D1, este unul puternic ascendent, susținut de linia roșie de suport, care a făcut ca prețul să depășească linia superioară a canalului mare (galben) în care evolua din primăvară. Deocamdată maximul din ianuarie a fost atins, chiar de două ori, ceea ce dă ocazia, în varianta unei scăderi, pentru formarea unei figuri de dublu top, ce va favoriza, în cazul confirmarii, o scădere până la zona de suport de la 25800.

Nivelurile intermediare următoare se observă pe graficul H4, acestea aflându-se la 26375, 26152, 25807, 25583 și 25250/410. Ce se va întâmpla însă dacă zona maximelor istorice va fi trecută? Evident că ne vom găsi într-un teritoriu virgin, dar cu siguranțădespre "sky is the limit" (după cum le place unora să zică, mai în glumă mai în serios)nu va fi vorba. Evident că toți ochii vor fi pe psihologicele 27K sau 28K, însă Fibonacci expansion ne poate oferi și alte posibileniveluri de rezistență, printre care amintesc 26729, 27165, 27370, 27671 sau 28022. Atenție însă la sezonul raportărilor pe Q3 al companiilor listate pe Wall Street, care va începe de săptămâna acesta și va atrage atenția investitorilor și analiștilor în următoarele câteva săptămâni bune, va fi unul dintre factorii fundamentali care va influența cotația pe viitor.

read other opinions of the author

Everything posted herein is the Personal Opinion of the Author(s) and does not represent a statement made by TeleTrade. TeleTrade is providing this for informational purposes.

Back to all reviews

Catalin Chivu

  • Experience: 12 ani
  • Preferred currency: paritatile de baza, cross-uri, gold
  • Sloganul: Money Never Sleeps
  • Contacts: catalin.chivu@teletrade-dj.ro

Focus market

  • Pretul pretrolului este in scadere ca urmare a tensiunilor din Orientul Apropiat
  • Presa Germana a desmintit afirmatiile cu privire la demisia ministrului de finante al Greciei
  • Banca Angliei, Carney: urmatoarea mutare va fi, cel mai probabil, marirea ratei
  • Mario Draghi: Rata dobanzii de referinta nu va fi modificata in urmatorii doi ani si jumatate.
Octombrie 2018
  • 2020
  • 2019
  • 2018
  • 2017
  • 2016
  • 2015
  • 2014
  • 2013
  • 2012
  • 2011
  • 2010
  • 2009
  • 2008
  • 2007
  • 2006
  • 2005
  • 2004
  • 2003
  • 2002

Quotes

All posted material is a marketing communication solely for informational purposes and reliance on this may lead to loss. Past performance is not a reliable indicator of future results. Please read our full disclaimer.

To maximize our visitors browsing experience TeleTrade uses cookies in our web services. By continuing to browse this site you agree to our use of cookies. If you disagree, you may change your browser settings at any time. Read more

Fb youtube
proficient forex broker teletrade
  • © 2011-2020 Toate drepturile sunt protejate

    Acest site este administrat de TeleTRADE DJ Limited 20599 IBC 2012 (First Floor, First St. Vincent Bank Ltd Building, James Street, Kingstown, St. Vincent and the Grenadines)

    Participarea TeleTRADE în organizațiile de autoreglementare: GC TeleTrade se concentrează pe dezvoltarea de reglementare a piețelor financiare. Suntem cointeresaţi într-un cadru juridic de înaltă calitate, asigurând maximum de confort pentru toți participanţii de pe piața financiara internatonala, care lucrează în țara noastră.

  • Informația, prezentată pe acest site, nu este o bază pentru luarea deciziilor de investiții și este predestinată exclusiv pentru scopuri informaţionale.

    TeleTrade este unul dintre fondatorii organizaţiei de autoreglementare a parteneriatului non-profit "Centrul de reglementare a instrumentelor și a tehnologiilor financiare extrabursiere", precum și în calitate de membru al Comisiei privind Reglementarea Relaţiilor ale Participanţilor pe Piețele Financiare.

  • Avertizarea despre riscuri: Tranzacţionarea pe piețele financiare (în special tranzacţionarea cu utilizarea de instrumente în marjă) oferă oportunități vaste, și permite investitorilor, dispuși să-și asume riscul de a obține profit mare, dar implică un risc potențial ridicat de pierderi. Prin urmare, înainte de a începe tranzacționarea ar trebui să luaţi în considerare pe deplin admisibilitatea acestor operațiuni din punct de vedere al resurselor financiare disponibile și nivelul de cunoștințe.

  • Politica De Confidențialitate: Utilizarea de informații: utilizarea integrală sau parțială, a materialelor de pe acest site, linkul TeleTRADE este obligatoriu ca sursă de informare. Utilizarea de materiale pe internet ar trebui să fie însoțită de un hyperlink pe site-ul teletrade.md. Importul automat al materialelor si informaţiilor de pe acest site este interzisă.

Contactati-ne
Distribuiti pe
Retelele Sociale
Online
Consultant
Cereti  CallBack
Pagina de sus