Afiseaza stirile


Authors:




GBP/USD sub lupă

11 Ianuarie 2018

O să încep acest articol prin a relua un pic ceea ce am afirmat de mai mute ori în trecut referitor la GBP/USD, una dintre cele mai tranzacționate perechi valutare din lume și, cu siguranță, una dintre cele mai vechi (cursul de schimb a fost transmis printr-un cablu de comunicație submarin între Marea Britanie și SUA la mijlocul secolului 19, de aici și termenul de jargon de "cable"). Și asta pentru că perechea a fost mai mereu caracterizată de o volatilitate ridicată, iar zvonurile, scurgerile de informații sau senzația de nervozitate fac ca, de multe ori, să observăm o mișcare a pieței înainte de publicarea unor date sau știri din calendarul economic.Iar de la decizia istorică a alegătorilor din Marea Britanie de a părăsi Uniunea Europeană, din 24 iunie 2016 (greu de uitat asemenea zile, nu?), perechea este influențată în principal de acest eveniment, fiind cu atât mai volatilă. Spuneam pe 01.08 că "Brexit-ul a trimis cotația la niveluri văzute ultima dată în anii '80, însă ulterior, declanșarea articolului 50 și anunțarea unor alegeri anticipate au determinat o creștere a lirei. Totuși previziunile post-Brexit asupra evoluției GBP/USD diferă în funcție de intervalul de timp…iar grijile privitoare la Brexit continuă să influențeze starea de spirit a investitorilor, deoarece începutul negocierilor dintre Marea Britanie și UE a scos la iveală diferende mari între cele două părți, vorbindu-se despre un "Hard Brexit" de exemplu, cu abandonul pieței unice".Cueconomia Marii Britanii încetinită în 2017 și o lira slabă care a împins inflația peste creșterile salariale, Banca Angliei a decis în noiembrie 2017 să ridice rata dobânzii (afirmând însă că va fi deocamdată o mișcare singulară, prevăzându-se doar două astfel de mișcări în următorii trei ani). Iar această decizie a ajutat moneda britanică să se stabilizeze și ulterior să se aprecieze, odată și cu deblocarea negocierilor cu privire la Brexit.

După cum se vede pe graficul daily, GBP/USD se află la acest început de an în același trend ascendent în care a evoluat pe tot parcursul anului trecut, după cum afirmam și în postarea din 27.12, când menționam că "privind pe graficul D1 observăm că finalul de an găsește perechea pe același trend ascendent în care a evoluat, practic, pe tot parcursul anului 2017. Dealtfel se pot trasa chiar două canale diferite (roșu și alb) pe evoluția din acest an, și totodată, se poate remarca că prețul, cum e și normal în astfel de situații, se menține peste media mobilă daily SMA100". Iar după cum se vede pe același grafic, au fost confirmate și nivelurile fibo generate de această creștere. Trecând un pic tot pe un grafic D1, însă de data aceasta cel postat imediat după scăderea survenită în urma Brexit-ului, observăm că perechea se află chiar la zona 1,345/50, imediat sub nivelul fibo 50 al scăderii menționate.

Am trasat acest grafic acum circa un an de zile, iar cei care-mi urmăresc zilnic postările își aduc cu siguranță aminte cum am delimitat posibila evoluție ulterioară cu zone clare, care au fost ulterior validate, cu excepțiile (a se citi străpungeri false) apărute în ultima perioadă, pe încercările (nereușite deocamdată) de apreciere. Postez aceste grafice tocmai pentru că datorită volatilității ridicate, este mai simplu uneori de tranzacționat pe time frame-uri mai mari. Revenind în actualitate și trecând pe H4, observăm că prețul a ieșit din triunghiul în care evolua de ceva vreme și de care aminteam în ultima postare, când afirmam că "practic, ne aflăm acum la vârful unui triunghi destul de simetric, ieșirea din această figură geometrică având ca țintă aceleași niveluri menționate în ultima vreme. În varianta creșterii, este vorba de 1,3480 (cu atenție însă la linia de rezistență a canalului descendent despre care vorbeam) și 1,3562".

Așa a și fost, creșterea puternică (de circa 200 pips) depășind chiar nivelul meu de rezistență, confirmat însă ulterior de câteva ori (nu ne surprinde, nu?). Dealtfel am anticipat clar o asemenea mișcare în incheierea aceleiași analize, când am afirmat că "închei la fel ca ultima oară, reamintind că această consolidarea/scăderea din ultimele săptămâni poate fi privită și ca un posibil steag, ce va favoriza ulterior scenariul de creștere amintit". Deocamdată ne aflăm la celălalt nivel al meu din această zonă (iată validat și acesta), respectiv 1,3480, iar întrebarea care se pune este dacă taurii vor profita de apropierea mediei mobile SMA200 de pe H4 și de linia (galbenă) de suport care unește minimele triunghiului respectiv cu cele din noiembrie 2017, pentru a duce cotația către zona maximelor, iar apoi către 1,3760/1,3830. Dacă nu, ei mai au și varianta zonei din jurul psihologicului 1,34, pe unde trece altă linie ascendentă (cea roșie, care unește minimele din 14.03 și 24.08.2017), sau cea a zonei de la 1,3230/60, prin apropierea căreia trece linia de supot albă, mult mai solidă, căci unește toate minimele de pe daily începând cu 10.04.

read other opinions of the author

Everything posted herein is the Personal Opinion of the Author(s) and does not represent a statement made by TeleTrade. TeleTrade is providing this for informational purposes.

12 Ianuarie 2018, 09:48 Bitcoin's Technicals

Catalin Chivu

  • Experience: 12 ani
  • Preferred currency: paritatile de baza, cross-uri, gold
  • Sloganul: Money Never Sleeps
  • Contacts: catalin.chivu@teletrade-dj.ro

Focus market

  • Pretul pretrolului este in scadere ca urmare a tensiunilor din Orientul Apropiat
  • Presa Germana a desmintit afirmatiile cu privire la demisia ministrului de finante al Greciei
  • Banca Angliei, Carney: urmatoarea mutare va fi, cel mai probabil, marirea ratei
  • Mario Draghi: Rata dobanzii de referinta nu va fi modificata in urmatorii doi ani si jumatate.

Calendar

Ianuarie 2018
  • 2018
  • 2017
  • 2016
  • 2015
  • 2014
  • 2013
  • 2012
  • 2011
  • 2010
  • 2009
  • 2008
  • 2007
  • 2006
  • 2005
  • 2004
  • 2003
  • 2002